DESPRE · OANA TEȘOI

De la frica de a întreba cât este ora

la misiunea de a crea punți de legătură între oameni, idei și business-uri.

Sunt Oana Teșoi și susțin antreprenorii și profesioniștii să fie vizibili, relevanți și conectați strategic – online și offline. Cred cu tărie că oamenii nu au nevoie doar de mai multe contacte, ci de relații reale, construite cu claritate, încredere și intenție.

Nevoia mea de a fi o punte de legătură între oameni a început mult mai devreme decât mi-am dat seama.

De când fac asta / cum am descoperit asta

Când eram copil, îmi era rușine să întreb un om pe stradă cât este ora. Nu aveam ceas la mână și trebuia să știu dacă mai am timp să mă joc sau trebuie să grăbesc pasul spre casă. Dar pentru mine, acea întrebare simplă era cel mai greu moment al zilei. Îmi era teamă de străini, îmi era teamă să vorbesc în public, îmi era teamă să nu greșesc.

Am crescut cu mesaje precum „nu vorbi în public”, „nu te face de râs”, „nu pune întrebări” sau „banii se fac greu”, iar toate acestea m-au făcut să intru într-o carapace.

Până în clasa a 5-a, când am luat primul 10 la matematică și cineva a văzut în mine mai mult decât vedeam eu atunci. A fost un moment care mi-a schimbat direcția: atunci am simțit pentru prima dată că exist, că pot, că am ceva de oferit.

Mai târziu, în facultate, m-am înscris în ligi studențești, am făcut voluntariat în organizare de evenimente și am descoperit că îmi place să conectez oameni, să dau direcție și să-i ajut să găsească mai repede ce au nevoie. Apoi au urmat 14 ani în banking, unde am învățat structură, disciplină și procese, dar unde, la un moment dat, am simțit că mi-am pierdut autenticitatea.

După ani în care m-am reinventat de 5 ori în antreprenoriat, construind 3 linii de business, am ajuns și în burnout. Atunci am început să mă întreb serios ce fac pentru mine și ce mă împlinește cu adevărat. Răspunsul a venit din tot ce fusese deja prezent în viața mea: conexiunile sociale.

Adevărata mea transformare a venit când mi-am dat seama că socializarea de business nu este despre cărți de vizită, discursuri perfecte sau evenimente bifate. Este despre oameni.

Așa a apărut Punte de Legătură. Din propria mea transformare. Din drumul de la frica de a întreba cât e ora la misiunea de a-i ajuta pe alții să se exprime clar, să vorbească autentic despre cine sunt și să transforme socializarea de business în oportunități reale.

Prima oară a fost cartea Punte de Legătură. Prima carte care aduce în prim-plan comunitățile de business din România și oferă o perspectivă clară asupra dezvoltării relațiilor profesionale de socializare de business, prin instrumente specifice. Apoi a urmat programul Punte de Legătură.

02 · DE CE FAC CEEA CE FAC

Fac ceea ce fac pentru că am simțit pe pielea mea cât de mult te poate costa lipsa de claritate.

Poți fi bun, poți avea experiență, poți avea rezultate și totuși oamenii să nu înțeleagă suficient de repede cu ce îi poți ajuta.

Am văzut oameni valoroși care merg la evenimente, vorbesc despre ei, schimbă contacte și pleacă acasă cu senzația că „a fost bine”, dar fără rezultate concrete. Nu pentru că nu au valoare. Ci pentru că valoarea lor nu este încă suficient de clară pentru oamenii care îi întâlnesc.

Majoritatea oamenilor fac socializare de business fără structură, fără claritate și fără rezultate. Participă la evenimente, sunt activi online, dar nu reușesc să creeze relații relevante sau să-și susțină business-ul prin ele.

Cred că socializare de business nu este despre contacte, cărți de vizită, discursuri perfecte sau evenimente bifate. Și cu siguranță socializarea de business nu este despre a impresiona.

Este despre oameni. Despre întrebări bune. Despre conexiuni reale și conștiente. Despre capacitatea de a înțelege ce conține omul din fața ta și de a-l conecta cu persoana, comunitatea sau oportunitatea potrivită.

Cred într-o socializare de business construit pe:

01

Claritate interioară

02

Discurs autentic

03

Acțiune aplicată

04

Consecvență

De aceea am creat Punte de legătură – un sistem care face legătura între cine ești, ce spui și ce obții.

Prin Punte de Legătură îi ajut pe oameni să își găsească firul roșu, să vorbească autentic despre cine sunt și să transforme conversațiile în relații care pot deveni recomandări, colaborări și rezultate reale.

03 · MISIUNE, VIZIUNE, VALORI

MISIUNE

Să îi ajut pe antreprenori, freelanceri, consultanți și profesioniști să transforme socializare de business din socializare întâmplătoare în relații profesionale construite cu sens, claritate și rezultate măsurabile.

VIZIUNE

O cultură de business în care oamenii nu merg la evenimente doar ca să fie prezenți sau din interes imediat, ci ca să creeze legături reale, să ofere valoare și să construiască oportunități prin încredere, recomandări și colaborări autentice.

Valori

Claritate

Pentru că oamenii nu pot recomanda ceea ce nu înțeleg.

Autenticitate

Pentru că discursul nu este despre a da bine, ci despre a fi util.

Contribuție

Pentru că socializare de business începe cu întrebarea „cum pot să ajut?”.

Structură

Pentru că rezultatele nu apar doar din inspirație, ci din sistem, follow-up și consecvență.

Încredere

Pentru că relațiile profesionale reale se construiesc în timp, prin prezență și respect.

Socializare de business nu este despre business-uri. Este despre oameni. Abia după ce înțelegi omul din fața ta poți să fii cu adevărat o punte de legătură.

Oana Teșoi

Fondatoare Punte de Legătură

Construiesc punți reale între oameni, idei și business-uri.

Aplică pentru o sesiune 1 la 1 de claritate în socializare de business și vezi unde se rupe firul dintre valoarea ta și felul în care ajunge ea la ceilalți.

"Fie că e vorba de discuții sau speech-uri captivante, Oana nu doar vorbește despre networking – îl trăiește cu fiecare celulă. "

Alexandra Luca

"Oana are un fel unic de a pune valoare în tot ceea ce face. Prin expertiză, prin implicare, prin empatie"

George Taban

"Ești un mentor pentru mine și îmi doresc să fiu la fel de curajos și activ ca și tine când "o să fiu mare."

Albert Dussenne

"Oana este omul care explică clar, structurat și argumentat, ea îți oferă încredere și susținere."

Laura Constantin